PFA Bucin Adrian detine atestare ca diriginte de santier pentru instalatii si retele electrice, domeniile 8.1 si 9.1.
- - -
» Ce este un diriginte de santier?
» Activitatea dirigintelui de santier este condusa de cateva principii generale
» De ce este nevoie de diriginte de santier?
» Obligatiile dirigintelui de santier
» Cartea tehnica a constructiei
» Cuprinsul documentelor de calitate contine
Ce este un diriginte de santier?
Diriginte de Santier - persoana fizica insarcinata de catre investitor cu verificarea calitatii materialelor si produselor puse in lucrare si/sau cu verificarea executiei corecte a lucrarilor de constructii.
Diriginte de Santier si Inspector de Santier sunt una si aceeasi persoana, conform Ordinului nr. 448 / 3.04.2002 privind aprobarea Procedurii de autorizare a inspectorilor de santier, care schimba denumirea de Diriginte de santier in Inspector de santier.
Legea nr 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii (prin Norme Metodologice, cap.VI, sect.1, art.800, pct.2) impune obligativitatea urmaririi executiei lucrarilor prin diriginte de santier autorizat.
Acesta raspunde fata de investitor/ beneficiar, conform legii, pentru verificarea realizarii corecte a executiei lucrarilor de constructii, in baza unui contract de consultanta incheiat intre cele doua parti. Dirigintele de specialitate raspunde totodata fata de organele abilitate ale statului pentru executia conforma cu proiectul si cu reglementarile tehnice in vigoare.
Dirigintele de santier (inspector de santier) il reprezinta pe investitor in relatiile acestuia cu toti factorii implicati (proiectanti, antreprenori, furnizori, prestatori de servicii) in realizarea in bune conditii a constructiei si a instalatiilor aferente.
Activitatea dirigintelui de santier este condusa de cateva principii generale
Independenta - ca persoana fizica sau juridica - atat fata de investitor cat si fata de antreprenori, furnizori si proiectanti. Aceasta independenta defineste compatibilitatea persoanelor fizice si juridice cu prevederile legii concurentei si a legii privind combaterea concurentei neloiale. Trebuie ca dirigintele sa nu accepte nici un fel de favor care sa-l deturneze de la luarea unei hotarari corecte, si care sa nu serveasca intereselor investitorului. De asemenea, nu trebuie sa fie implicat in activitati care sa se suprapuna cu cea de diriginte ca persoana independenta;
- Profesionalism - trebuie sa aiba pregatirea profesionala confirmata prin studii de specialitate si prin practica care sa dea incredere in desfasurarea activitatii cat si autorizatie MLPAT;
- Fidelitate - fata de cerintele investitiei din punct de vedere al calitatii, costului si duratei de executie.
Fidelitatea se exprima prin angajamentul sau de a actiona in numele si pentru apararea intereselor investitiei;
- Respectarea legalitatii - a legilor, regulamentelor, instructiunilor si normelor tehnice in vigoare;
- Pastrarea demnitatii si reputatiei profesiei de diriginte de specialitate, indiferent de conjunctura situatiilor sau a presiunilor la care acesta poate fi expus;
- Neacceptarea de contracte pentru care nu are calificarea si competenta necesara;
- Practicarea activitatii de dirigentie numai pe baza de contract;
- Actualizarea continua a cunostintelor profesionale in concordanta cu progresul tehnologic si legislativ
De ce este nevoie de diriginte de santier?
Pentru obtinerea unei lucrari de buna calitate, rezistenta in timp, reducerea consumurilor de materiale si manopera prin folosirea de programe specializate si nu in ultimul rind pentru a respecta legislatia in vigoare (link la aliniatul de mai jos), este nevoie de un diriginte se santier.
Conform art. 33, pct III din Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea in constructii, constituie contraventie la prevederile prezentei legi urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa constituie infractiuni si se sanctioneaza cu amenda:
g) neasigurarea verificarii executiei lucrarilor de constructii prin diriginti de specialitate sau agenti economici de consultanta specializati, corespunzator prevederilor
h) interzicerea sau obstructionarea efectuarii controlului calitatii in constructii, neprezentarea documentelor si a actelor solicitate de persoanele cu atributii de control, conform prevederilor legale (principalele documente: autorizatia de construire, procese verbale incheiate pe santier, proiectant, diriginte, executant si la fazele determinante si reprezentantul Inspectiei de stat in constructie zonal, agremente, certificate calitate, condica betoane, rezultate probe, dispozitii de santier).
Obligatiile dirigintelui de santier
Pe baza termenilor contractului incheiat intre investitor si diriginte, acesta din urma poate presta urmatoarele servicii:
a. In perioada de pregatire a executarii lucrarilor:
1. Verifica existenta autorizatiei de construire, precum si indeplinirea conditiilor legale prevazute de aceasta.
2. Verifica corespondenta dintre prevederile autorizatiei si cele ale proiectului.
3. Studiaza proiectul, caietele de sarcini, tehnologiile si procedurile prevazute pentru realizarea constructiilor.
4. Verifica existenta tuturor pieselor scrise si desenate si corelarea acestora.
5. Controleaza respectarea prevederilor cu privire la verificarea proiectelor de catre verificatori atestati. Verifica existenta in proiect a prevederilor fazelor determinante si a programului de control al proiectantului.
7. Dupa caz, participa la pregatirea licitatiilor pentru executarea lucrarilor.
8. Participa la elaborarea contractelor si raspunde de introducerea in acestea a prevederilor referitoare la calitate.
9. Preda executantului amplasamentul liber de orice sarcina si bornele de reper precizate de proiect.
10. Participa impreuna cu proiectantul si executantul la trasarea generala a constructiei.
11. Preda constructorului terenul rezervat pentru organizarea de santier.
b. In perioada de executare a lucrarilor
1. Urmareste realizarea constructiei in conformitate cu prevederile contractului, a proiectelor, a caietelor de sarcini si a reglementarilor tehnice in vigoare.
2. Verifica respectarea tehnologiilor de executie, in vederea asigurarii nivelului calitativ prevazut in documentatia tehnica, in contract si in normele tehnice in vigoare.
3. Interzice utilizarea de lucratori neautorizati pentru lucrarile la care reglementarile tehnice au prevederi in acest sens.
4. Efectueaza verificarile prevazute in normele tehnice si semneaza documentele intocmite ca urmare a verificarilor.
5. Participa la verificarea in fazele determinante si la intocmirea proceselor verbale de lucrari ascunse.
6. Verifica respectarea legislatiei cu privire la materialele utilizate.
7. Interzice utilizarea de materiale, semifabricate si prefabricate necorespunzatoare sau fara certificate de calitate, fara agrement tehnic pentru materiale netraditionale sau din import sau fara declaratie de conformitate a calitatii.
8. Interzice utilizarea de tehnologii noi, fara agrement tehnic.
9. Asista la prelevarea probelor de la locul de punere in opera, conform caietelor de sarcini si normativelor in vigoare precum si a clauzelor contractuale speciale.
10. Urmareste executarea lucrarilor pe tot parcursul lor, admitand la plata numai lucrarile corespunzatoare din punct de vedere calitativ.
11. Cere executantului, dupa caz, sistarea executiei, demolarea lucrarilor executate necorespunzator si refacerea lor numai in baza solutiilor elaborate de proiectant sau de persoane abilitate prin lege pentru elaborarea acestora si vizate de verificatorul de proiecte atestat MLPAT. Legea 10/1995.
12. Transmite proiectantului pentru solutionare sesizarile proprii, ale organelor abilitate precum si ale altor participanti la realizarea constructiei privind neconformitatile si neconcordantele aparute pe parcursul executiei.
13. Verifica respectarea cerintelor stabilite de Legea nr.10 /1995 privind calitatea in constructii in cazul efectuarii de modificari ale documentatiei sau adoptarii de noi solutii care schimba solutiile initiale.
14. Efectueaza, in numele investitorului, activitatea de verificare valorica si decontare a lucrarilor executate.
15. Urmareste respectarea programului de asigurare a calitatii la executant.
16. Preia documentele de la executant si proiectant si completeaza cartea tehnica a constructiei cu toate documentele prevazute de reglementarile legale.
17. Urmareste dezafectarea lucrarilor de organizare si preda terenul detinatorului acestuia.
c. La receptia lucrarilor
Comisia de receptie se contituie si isi desfasoara activitatea conform H.G. 273/1994.
Raspunderile dirigintelui la receptia lucrarilor sunt:
1. Participa la receptia lucrarilor, pune la dispozitia membrilor comisiei de receptie documentele cartii tehnice a constructiei.
2. Urmareste rezolvarea problemelor constatate sau recomandate de comisia de receptie.
3. Preda investitorului actele de receptie impreuna cu cartea tehnica a constructiei.
d. Raspunderile dirigintilor de specialitate in perioada dintre receptia la terminarea lucrarilor si receptia finala
Dupa receptia la terminarea lucrarilor, dirigintele de specialitate urmareste rezolvarea remedierilor cuprinse in anexa procesului - verbal de receptie la terminarea lucrarilor, in cel mult 90 zile de la acceptarea acesteia.
Daca executantul nu isi respecta obligatiile contractuale, dirigintele are obligatia de a-l soma pentru a se inscrie in clauzele contractuale.
Dirigintele va transmite executantului o notificare cu privire la deficientele care au aparut in perioada de garantie si pe care executantul trebuie sa le remedieze pe cheltuiala sa, daca acestea s-au datorat nerespectarii clauzelor contractuale de catre executant.
Dupa receptia finala, dirigintele de santier preda Cartea tehnica a constructiei detinatorului legal.
Cartea tehnica a constructiei
Cartea constructiei contine documentatia de baza si centralizatorul cu partile sale componente.
Documentatia de baza cuprinde urmatoarele documente:
· Cap. A: documentatia privind proiectarea;
· Cap. B : documentatia privind executia;
· Cap. B : documentatia privind receptia;
· Cap. B : documentatia privind exploatarea, intretinerea, repararea si urmarirea in timp a constructiei.
Documentatia de proiectare va cuprinde:
· acte referitoare la tema de proiectare, amplasarea constructiei si avize si acorduri care au stat la baza intocmirii proiectului;
· Documentatia tehnica care se refera la constructia respectiva;
· Breviar de calcul pe specialitati;
· Indicarea distincta a diferentelor fata de detaliile de executie initiale;
· Caiete de sarcini privind executia lucrarilor.
Documentatia tehnica privind executia va cuprinde:
· autorizatia de executare a lucrarilor;
· Procesul verbal de predare al amplasamentului si al reperului de nivelment general;
· Inregistrarile de calitate cu caracter general effectuate pe parcursul executarii lucrarilor precum si celelalte documentatii intocmite conform prescriptiilor tehnice, prin care se atesta calitatea lucrarilor;
· Procesele verbale de receptie a terenului de fundare , a fundatiei si a suprastructurii , procese verbale de admitere a fazelor determinante;
· Expertize tehnice, verificari de teren, cercetari suplimentare aparute din diverse motive;
· Caiete de atasament, jurnalul principalelor evenimente.
Documentatia tehnica privind receptia va cuprinde:
· procesele verbale de receptie;
· Alte acte incheiate ca urmare a intrunirii receptiei.
Documentatia tehnica privind urmarirea comportarii in exploatare, si interventii in timp:
· prevederi scrise ale proiectantului privind urmarirea comportarii constructiei , instructiunile de exploatare si intretinere, lista prescriptiilor de baza care trebuie respectate pe timpul exploatarii constructiilor , documentatia de interpretare a urmaririi comportarii constructiei, in timpul executiei si al exploatarii;
· Proiectele in baza carora s-au efectuat dupa receptia finala, modificari ale constructiilor;
· Acte de constatare a unor deficiente aparute dupa receptia lucrarilor si masurile de interventie luate;
· Proiectul de urmarire speciala a constructiei daca este cazul;
· Procesul verbal de predare primire aparatelor de urmarire a constructiei;
· Referat cu concluzii anuale si finale asupra urmaririi speciale;
· Procese verbale de predare primire in cazul schimbarii executantului;
· Jurnalul evenimentelor intocmit conform formulat tip.
Cuprinsul documentelor de calitate contine
1. documente de proiectare: caiete de sarcini, planuri de executie, dispozitii de santier, fise tehnice, proceduri
2. documente de la furnizori: certificate de calitate, certificate de garantie, buletine de analiza, agremente tehnice, declaratii de conformitate
3. documente de executie: evidenta turnarii betonului, evidenta probelor prelevate, borderoul incercarilor de laborator, buletin de analiza, procese verbale de lucrari ascunse, comunicari de santier, rapoarte de neconformitate
4. documente privind controalele: plan de control, fisa de control, fisa de tratare a neconformitatilor, fisa de actiuni corective, procese verbale de autorizare a continuarii lucrarilor in faze determinante
5. receptia lucrarilor: proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor, proces verbal de receptie finala
6. dispozitii de santier: indepartarea de pe santier a oricaror materiale care sunt calitativ necorespunzatoare, inlocuirea materialelor necorespunzatoare calitativ cu altele corespunzatoare
7. indepartarea sau refacerea oricarei lucrari sau parti de lucrare necorespunzatoare din punct de vedere calitativ
|